Grupul Alphabet, care deține Google, a lansat cel mai avansat model al său de inteligenţă artificială (IA) - o tehnologie care este capabilă să prelucreze informaţii video, audio şi text.
Muzeul Colecţiilor de Artă găzduiește o expoziţie dedicată așa-numitului „Grupul celor patru”, o grupare profesională cu caracter singular în istoria artei din România.
Grupul și-a îndeplinit obiectivele de sustenabilitate pentru 2022 și a implementat acțiuni pe trei piloni: Oameni, Parteneri și Planetă.
Consiliul Concurenței a transmis că analizează preluarea unor farmacii de către grupul Evofarm.
Zentiva anunță numirea lui Steffen Saltofte în rolul de Chief Executive Officer (CEO) al grupului Zentiva, el devenind succesorul lui Nick Haggar din data de 2 mai.
MedLife anunță finalizarea tranzacției de preluare a 51% din pachetul de acțiuni al Nord – Grupul Medical Provita.
Societatea Română de Cardiologie anunță că în aprilie va avea loc un eveniment online intitulat Best of EHRA 2023.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care MedLife SA preia Centrul de Diagnostic și Tratament Provita SRL.
Compania Zentiva România a primit certificarea Top Employer 2023 (angajatorul de top al anului 2023) și este reconfirmată printre cei mai apreciați angajatori.
Recent, autoritatea română de concurență a autorizat tranzacția prin care Med Life preia grupul Medici’s.
Zentiva a investit într-un un proiect energetic cu panouri fotovoltaice pentru fabrica Labormed, scopul fiind dezvoltarea sustenabilă a companiei.
Nord, Grupul Medical Provita a deschis prima clinică din afara Bucureștiului, la Suceava, ca urmare a unei investiții de 2,5 milioane de euro.
Prin acest parteneriat strategic, MedLife își propune să transforme Timișoara într-unul dintre cele mai puternice hub-uri regionale de sănătate.
Grupul Medical Provita, care ȋn prezent include cinci clinici și un laborator de analize, ȋn București, se extinde.
Compania americană Pfizer și laboratorul francez Valneva au anunțat, la începutul acestei luni, intrarea în faza a 3-a a studului lor clinic pentru un vaccin contra bolii Lyme.
Grupul Zentiva operaționalizează viziunea sa asupra protecției resurselor naturale și sustenabilității prin acțiuni care vizează diminuarea amprentei de carbon și susținerea proiectelor de mediu.
Bacolux Hotels România marchează cei 28 de ani de activitate prin deschiderea celui mai nou hotel din portofoliul grupului, Bacolux Koralio Eforie Nord, în apropiere de lacul Techirghiol – cunoscut pentru calitățile apei sărate și a nămolului sapropelic.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat, joi, autorizarea vaccinului anti-COVID dezvoltat de compania farmaceutică franco-austriacă Valneva pentru piaţa europeană.
Grupul farmaceutic franco-austriac Valneva anunță că a primit de la Comisia Europeană „o notificare de intenţie” privind rezilierea acordului de furnizare a vaccinului său anti-COVID.
Grupul MedLife a încheiat achiziția OncoCard Brașov, ceea ce consolidează serviciile de oncologie și radioterapie din țară ale grupului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe